Ioana-Bryunseels.png

Ramona Ioana Bruynseels, candidata la prezidenţiale din partea Partidului Umanist, formaţiunea lui Dan Voiculescu, a declarat luni seară într-o emisiune la Digi 24 că România şi Rusia sunt ”împreună parte a NATO”.

Întrebată de moderator dacă ne uităm şi spre partenerii din Est sau îi ignorăm total, Ramona Ioana Bruynseels a "identificat" drept partener Rusia...

”Nu îi ignorăm total şi nici nu avem cum. Suntem împreună cu Rusia parte a NATO, trebuie să ne continuăm exerciţiile bilaterale şi şi exerciţiile din cadrul NATO pe partea militară, trebuie să...”, a declarat Bruynseels, aceasta în condiţiile în care Rusia nu numai că nu este în NATO ba, în plus, relaţiile sunt şi tensionate, pe tema scutului antirachetă, a anexării Crimeii, a prezenţei navelor NATO pe Marea Neagră etc.

Reamintim că potrivit presei, candidata la preşedinţie din partea umaniştilor a fost numită în decembrie anul trecut consiliera premierului Viorica Dăncilă, pentru mediul de afaceri, dar a demisionat după alegerile europarlamentare. În guvernarea lui Mihai Tudose, aspiranta la suprema demnitate în stat a condus Direcţia Coordonare Politici şi Priorităţi, iar în perioada 2015-2016 a fost specialistă în comunicare a fostului vicepremier Gabriel Oprea.

Sursa: Epoch Times Romania